Biblioteca/CDI

Identitate și globalizare – Actele Colocviului Internațional Identitate și Globalizare (1-3 iunie 2005, București)

Bârlogeanu, Lavinia (coord.),

București: Humanitas Educațional, 2005

             Parte din colecția “Cercetare-dezvoltare, seria Identitate, diversitate, interculturalitate” (cofinanțată de Secretariatul General al Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetnice și de Centrul Educația 2000+), lucrarea abordată în această lună tratează subiecte precum: categorizări ale identității, abordările diferenței, educația copiilor minoritari, fenomenul globalizării în contextul crizei identitare.

Lucrările reunite în această sinteză apărută sub coordonarea Laviniei Bârlogeanu, doctor în Științele Educației și profesor universitar al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București, prezintă cele două axe tematice: identitatea și globalizarea din perspectiva educației actuale.

Sunt amintite rezultatele și limitele pedagogice ale diversității în aplicațiile sale și valorificarea acestei noțiuni de diversitate în cele două sectoare ale sale: elaborarea curriculumului și pregătirea/ formarea cadrelor didactice.

Extinderea educației interculturale în școala românească este necesară în contextul european actual, iar identificarea și diseminarea bunelor practici și codului intercultural la clasa de elevi sunt procese a căror finalitate trebuie să exprime o conduită pozitivă.

Cadrele didactice învață o serie de deprinderi pe care le transpun în actul de predare-învățare și care facilitează elevilor înțelegerea unor termeni specifici sau a unor enunțuri-cadru precum: cunoașterea și revalorizarea patrimoniului cultural, formarea/ educarea/ acceptarea nucleului central al diversității entice, valorizarea similitudinilor dar și a diferențelor existente între grupuri umane și între persoane, promovarea competențelor plurilingvistice.

Cartea se regăsește în fondul de carte al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

Homo ludens

Huizinga, Johan,

București: Humanitas, 2002

 

Lucrarea marelui istoric al culturii, Johan Huizinga (1872-1945) – “Homo ludens” -, reprezintă un element important în cadrul culturii moderne, evocarea unei experințe de grup și a unei cunoașteri subînțelese.

Jocul se regăsește la baza acțiunilor umane iar răspunsurile noastre la stimuli exterior nu sunt decât rememorări ale unor experiențe ludice din trecut. Copilăria marchează personalitatea adultului de mai târziu, aducând în prim-plan ideea de joc metamorfozată ulterior în “viață-joc”.

Huizinga pornește de la premisa că “jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noțiunea de cultură (…) presupune (…) o societate omenească, iar animalele nu l-au așteptat pe om ca să le învețe să se joace” (p. 37). Încercând să definească o noțiune atât de abstractă și de veche precum este ludicul, istoricul o pune în legătură cu natura, limbajul, competiția, justiția, războiul, înțelepciunea, imaginația, arta sau filosofia, prezentând-o exhaustiv.

Lectorul învață că toată lumea se joacă într-un perpetuum ludic și că noțiunea de joc, în cadrul societății umane, se întemeiază pe o serie de concepte principale: libertatea, imaginația, extraordinarul, ordinea.

Lucrarea se regăsește în fondul de carte al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

Clés pour le C.D.I.

Bayard-Pierlot, Jacqueline,

Birglin, Marie-José

Paris: Hachette Éducation, 1994

             În țări precum Franța, Italia și Marea Britanie, în cadrul unităților de învățământ, Centrul de Documentare și Informare s-a transformat în nucleul demersului pedagogic. Lucrarea “Clés pour le C.D.I.” prezintă etapele principale de organizare și de structurare pentru C.D.I., dar și rolul acestuia în dezvoltarea copilului.

Titlul ales luna aceasta se dovedește un ghid esențial pentru școală, structurat pe trei capitol principale: “Comment se situe le documentaliste”, “Un outil d’information à visée pédagogique” și “Un service multimedia pour un public spécifique”. Sunt abordate teme precum: gestionarea fondului într-un C.D.I., activitățile la care participă elevii, cadrele didactice și comunitatea locală, fluxul informațional adecvat sectorului de învățământ.

Jacqueline Bayard-Pierlot și Marie-José Birglin, profesoare în cadrul Academiei Créteil și inspectori regionali de specialitate, ne vorbesc despre importanța meseriei de profesor documentarist, după părerea acestora, “de neînlocuit și de neregăsit în alte sectoare ale muncii”. Documentariştii învaţă să planifice şi să realizeze activităţile pentru elevi, devenind, astfel, specialişti în informare-documentare, formatori, animatori culturali, vectori de imagine, pedagogi şi parteneri ai procesului de instruire.

Cartea se regăsește în fondul de carte al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii

Senning, Cindy

trad. Petrescu, Sorin

București: Corint Junior, 2005

             Eticheta (fr. etiquette) sau codul manierelor ne conduce în toate activitățile noastre. Societatea în care trăim se ghidează după aceste principii nescrise și orice abatere de la ele reprezintă o palmă adusă bunei creșteri și bunului simț. Lucrarea aleasă în această lună – Codul Emily Post al bunelor maniere pentru copii– reprezintă un îndrumar pentru copil sau, mai bine spus, un cumul de instrumente pe care acesta trebuie să învețe să le folosească. Cu ce scop? Autoarea cărții, prof. Cindy Senning ne explică: (codul) “te va ajuta s-o scoți cu bine la capăt din orice situație”.

Lucrarea este structurată în baza a trei mari situații cu care orice copil se confruntă de-a lungul perioadei sale de formare: modalitatea de relaționare cu alții, ușurința de a se descurca oriunde s-ar afla și comportamentul său într-o situație nouă și diferită.

De asemenea, cei mici învață despre principiile care formează fundamentul tuturor manierelor: respectul, considerația și sinceritatea.

Învățând bunele maniere, cei mici vor deprinde instrumentele necesare pentru a se descurca mult mai ușor în împrejurări complicate, căpătând, totodată, încrederea în ei pentru a face față altora noi.

Scris cu gândul la copii și bogat în ilustrații hazlii, codul este unul de referință și poate fi folosit ușor de micuți dar și de părinți sau dascăli.

Cartea se regăsește în fondul de carte al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

Gândirea pozitivă: Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală

Holdevici, Irina

București: Editura Dual Tech, 2000

 

A gândi într-o manieră pozitivă îi permite omului să iasă mai rapid din situații complicate și să facă față stresului cotidian, maladie a lumii contemporane.

Irina Holdevici, profesor universitar doctor în cadrul Universității București și vicepreședinte al Colegiului Național de Psihoterapie, ne explică modalitatea cea mai eficientă de a ne forma deprinderile de gândire pozitivă. Datorită subiectului abordat, ghidul se adresează unui număr mare de cititori, doritori de autoperfecționare.

Dar ce este, de fapt, gândirea pozitivă? Autoarea ne explică faptul că această sintagmă face referire la “o atitudine care ne permite să descoperim mai ușor soluțiile, aspectele pozitive ale situațiilor cu care suntem confruntați. Ea nu se referă numai la optimism, ci și la orientarea constructivă, de tipul <vedem ce se poate face în situația în care ne aflăm>”.

Un element inedit îl reprezintă multitudinea de exemple oferite de autoare în domeniul educației. De pildă, pasajele referitoare la autoîmplinirea profeției abordează relația profesor-elev și maniera în care părerea dascălului despre cât de capabil este discipolul său influențează rezultatele școlare ale acestuia din urmă. Studiile arată că profesorul privește, zâmbește și aprobă mai des pe cei pe care îi consideră mai dotați.

Un alt capitol abordează psihoterapia atacurilor de panică și a anxietății în cadrul grupurilor umane, fiind un subiect actual și intens dezbătut în mass media. Se explică din ce cauză percepem, deseori, mediul înconjurător ca fiind amenințător și de ce acest lucru conduce la o interpretare eronată a realității. Autoarea ne învață cum să trecem mai ușor peste aceste episoade, oferindu-ne un instrument de autocorectare, o evaluare a problemei cu care ne confruntăm. Astfel, ghidul furnizează soluții practice pentru a combate stările opuse modului de gândire pozitivă.

Cartea se regăsește în fondul psihopedagogic al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

 

Cum se face o teză de licență

Eco, Umberto

Iași: Editura Polirom, 2006

             Tu îți mai amintești cum se scrie o lucrare științifică riguroasă? Cum să-ți alegi tema, să-ți organizezi timpul cu folos și să ordonezi materialul necesar? Dar normele de redactare în vigoare?

Deși folosim aceste noțiuni în activitatea noastră de formare și autoinstruire, uneori este absolut necesar să ni le amintim și să trecem în revistă modificările ulterioare.

Autorul lucrării, licențiat în estetică la Universitatea din Torino (1971) și profesor de semiotică la Universitatea din Bologna până în 2016, a fost unul dintre exponenții de seamă ai avangardei culturale italiene, primind titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul a peste cincizeci de centre universitare din lume, inclusiv  în cadrul Universității Ovidius din Constanța (1996).

Deși lucrarea tratează un subiect clar: teza de licență, foarte multe reguli și pași ai redactării se aplică în elaborarea articolelor, studiilor sau monografiilor. Umberto Eco ne învață cum se poate transforma un subiect de actualitate în temă științifică, cum putem identifica sursele bibliografice și, cel mai important aspect, cum trebuie să ne folosim în mod corect de bibliotecă (fișier, citare bibliografică, ordinea lecturării etc.). Întrebări precum cui mă adresez? sau cum se vorbește într-un studiu? au un interes major în cadrul unui astfel de demers și pot reprezenta adevărate capcane în elaborarea materialului.

Încheiem invitația noastră la lectură cu observația autorului, extinsă, bineînțeles, la orice lucrare științifică pe care dorim să o începem: “a face o teză înseamnă să te distrezi (…) vă veți da seama că teza poate fi trăită ca un joc, ca un pariu, ca o vânătoare de comori”.

Cartea se regăsește în fondul psihopedagogic al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

In libro veritas!

De ce mint copiii?

Cum pot încuraja părinții sinceritatea

Ekman, Paul

București: Editura Trei, 2009

Minciunile dau naștere neîncrederii, pot distruge relații și corodează apropierea dintre oameni. Însă, atunci când minciuna este spusă de un copil, ce trebuie să facem din postura de părinte sau profesor?

Paul Ekman, profesor de psihologie la University of California Medical School din San Francisco, în lucrarea De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinții sinceritatea, încearcă să analizeze acest fenomen la vârsta copilăriei și, totodată, să ofere soluții pentru a reduce riscul apariției minciunii la cei mici.

Ceea ce este diferit la acest studiu reprezintă implicarea unui copil în analiza fenomenului, autorul lăsându-și propriul fiu, Tom, în vârstă de 17 ani, să-și exprime opiniile față de minciună.

Cartea generează o serie de întrebări constructive, de mare interes pentru subiectul abordat, precum: Ce trebuie să facem ca părinți? Cum putem păstra încrederea și să încurajăm sinceritatea, fără să fim invazivi și să permitem copiilor noștri intimitate și autonomie pe măsură ce cresc?

Răspunsurile nu urmăresc numai latura științifică, ci aduc în prim-plan și argumentele copiilor, prin vocea lui Tom, argumente bine structurate, practice și, uneori, având o doză de amuzament. Însă, studiul se axează pe întrepătrunderea dintre încredere și minciună, concluzionându-se că adulții nu ar trebui să renunțe la credințele lor în ceea ce este corect, dar trebuie, de asemenea, să-și trateze copiii într-un mod care să le permită să știe că le poate fi încredințat adevărul (…) [ei] încep cu încrederea copilului, dar, pe măsură ce acesta crește, trebuie să o câștige”.

Cartea se regăsește în fondul psihopedagogic al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

GDE Error: Unsupported File Type (jpg)

Fractalii și timpul social

Gavriluță, Nicu

Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2003

 

Timpul social românesc are actualmente o realitate foarte mobilă, schimbătoare (…) Faptul acesta ne provoacă interesul și curiozitatea științifică, orientându-ne către o perspectivă de cercetare inter-, trans- și multidisciplinară. Probabil că ea va defini, ordona și articula viața socială a mileniului trei.

Pornind de la aceste idei, Nicu Gavriluță, profesor în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, și autorul prezentului volum, a încercat redefinirea raportării omului modern față de conceptele de timp, durată, perioadă. Astfel, sociologul a introdus în spațiul românesc o noțiune nouă – aceea de timp fractalic, combinând două elemente distincte: fractalul matematic și timpul social.

Care este utilitatea acestei teze propuse de către autor?

În primul rând, o mai bună înțelegere a viziunii umane asupra timpului, adică ”a fracturării, concurenței și multidimensionalității formelor de timp social”.

În al doilea rând, explicarea, din punct de vedere antropologic, al unor sintagme precum durată, eternitate, pre-timp (categorii temporale clasice).

În ultimul rând, definirea conceptului de timp virtual, generat de apariția și dezvoltarea internetului, în special în rândul tinerilor și construirea unor lumi diferite, atemporale, racordate la realitățile proprii, desacralizate.

În ce măsură suntem înzestrați cu tehnici și pârghii pentru a înțelege aceste lumi noi, virtuale și totodată actuale în mentalul societății românești?

Lucrarea de față reprezintă, deci, un incipit în cadrul investigațiilor noastre cu privire la o mai corectă înțelegere a tinerelor generații și a timpului lor multifațetat și fracturat de lumile virtuale, în cadrul cărora sunt construite identități noi; astfel, este un instrument necesar atât pentru psihologi și profesori, cât și pentru părinții interesați.

Cartea se regăsește în fondul psihopedagogic al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

 

Lectură plăcută!

Vrăjitoarea trebuie să moară. Psihologia basmului

Cashdan, Sheldon

București: Editura Trei, 2009

Oglindă, oglinjoară,

Cine e cea mai frumoasă din țară?

Cu mic, cu mare, fiecare dintre noi ne amintim celebra întrebare pe care regina i-a adresat-o oglinzii fermecate și care a reprezentat un factor declanșator al intrigii din basmul Albă ca Zăpada. Nu există copil care să nu cunoască povești precum Cenușăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roșie sau Prințul Broscoi. Basmele ne-au însoțit încă din prima parte a vieții noastre și ne-au stabilit reperele morale de mai târziu, numărându-se printre primii dascăli pe care i-am avut.

Sheldon Cashdan, profesor emerit la Universitatea Massachusetts, a dedicat acest volum psihologiei basmelor și modului în care acestea îi ajută pe cei mici să descopere societatea și să își însușească corect dualitatea dintre bine și rău.

Structurându-și lucrarea în capitole ce explorează principalele teme din basme (răutate, vanitate, lăcomie, invidie, aviditate, lene etc.), autorul parcurge cronologic traiectoria acestor povești moralizatoarea, explicând rădăcinile lor și, totodată, sugerând o ipoteză interesantă cu privire la metamorfozarea basmului în secolul al XXI-lea.

Așa cum afirmă și autorul în prefața lucrării, s-au urmărit trei obiective principale: un mod inedit de interpretare a basmului, folosindu-se de cele șapte păcate ale copilăriei, înțelesurile ascunse din spatele poveștii și readucerea în discuție a unor basme pierdute ce fac parte din arta povestirii.

Cartea abordează subiectele amintite anterior într-un limbaj accesibil pentru cititor, deloc greoi, și poate deveni un îndrumar pentru părinți și pentru profesori, deopotrivă. Cashdan desființează toate preconcepțiile despre basm și își clădește discursul pe baza unor întrebări pertinente și corect formulate: de la De ce declanșează basmele reacții atât de puternice la ani de zile după ce au fost auzite pentru prima oară?, până la Ce se află în spatele durabilei lor atracții?

Dinamica fundamentală – binomul bine-rău – a basmelor este reinventată în funcție de aceste întrebări și ajută la renașterea poveștilor pentru copii în noul mileniu.

Cartea se regăsește în fondul psihopedagogic al Casei Corpului Didactic Constanța și poate fi consultată de către toate cadrele didactice în timpul orelor de program.

Lectură plăcută!

 

CDI

In Libro Veritas!

Casa Corpului Didactic din Constanța s-a înființat în anul 1970, atunci când au fost puse bazele și bibliotecii instituției, frecventată atât de cadrele didactice din județ, cât și de alte persoane interesate.

Primul său sediu a fost în Str. Fr. Engels, nr. 14, astăzi Str. Mihai Eminescu, loc special din punct de vedere al amplasamentului, cât și al arhitecturii. Casele corpului didactic s-au desființat în anul 1986, dar biblioteca a continuat să existe, ca fond înghețat, în administrarea Liceului Pedagogic, la dispoziția cadrelor didactice, depozitată într-un spațiu oferit de biblioteca actualei Universități din Constanța. După 1990, odată cu reînființarea caselor corpului didactic, biblioteca C.C.D. a beneficiat de parterul fostei Case a Învățătorului Dobrogean, din Str. Ștefan cel Mare, nr. 13. Această nouă locație din imediata apropiere a Inspectoratului Școlar Județean și a Colegiului Național Mircea cel Bătrân, a favorizat o activitate intensă a bibliotecii, asigurând o frecvență mare de utilizatori. În vara lui 2004, biblioteca C.C.D. a fost mutată în cadrul Palatului Copiilor din Constanța, acolo unde se află și astăzi.

Biblioteca are în patrimoniul său un număr de peste 40.000 de volume, actualizat periodic. Colecția de bază este reprezentată de cartea de psihologie, pedagogie, didactică, având în vedere obiectivele instituției, de carte ce sprijină activitatea instructiv-educativă din învățământul preuniversitar. De aici și denumirea bibliotecii C.C.D. de “bibliotecă pedagogică”.

Colecțiile bibliotecii sunt așezate în sistem-depozit, pe formate, la toate clasele C.Z.U., cu excepția clasei 159.9 Psihologie și 37 Educație. Învățământ, unde dispunerea este sistematico-alfabetică. Există un număr de 398,15 metri liniari de rafturi, ce găzduiesc colecțiile. Cataloagele bibliotecii sunt cele tradiționale (alfabetic, sistematic, topografic, precum și analitic). De asemenea, biblioteca găzduiește și un număr impresionant de manuale și lucrări de grad în vederea consultării lor de către profesori.

Activitatea de bază o reprezintă asistența cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar, în nevoia acestora de informare profesională și personală, punerea la dispoziție de documente la împrumut, întocmirea de bibliografii. Sunt organizate expoziții de carte în cadrul aniversărilor culturale, sociale, profesionale, întâlniri cu scriitori și prezentări de carte. De asemenea, au loc stagii de formare continua în domeniul biblioteconomiei și informatizării.

 

Documentarist Petrov Flavia Alexandra

Scurt Istoricrepere Legislative
Scurt Istoricrepere Legislative
scurt_istoricrepere_legislative.pdf
199 KiB
324 Downloads
Details
Om 5556 2011 Rof Cdi Biblioteca
Om 5556 2011 Rof Cdi Biblioteca
om_5556_2011_rof_cdi_biblioteca.pdf
197 KiB
213 Downloads
Details

 

Om 5556 2011 Rof Cdi Biblioteca
Om 5556 2011 Rof Cdi Biblioteca
om_5556_2011_rof_cdi_biblioteca.pdf
197 KiB
213 Downloads
Details
Scurt Istoricrepere Legislative
Scurt Istoricrepere Legislative
scurt_istoricrepere_legislative.pdf
199 KiB
324 Downloads
Details