Activitati desfasurate

PROGRAM DE FORMARE

PENTRU CUNOAȘTEREA DE SINE ȘI A CELORLALȚI DINTR-O PERSPECTIVĂ A EVOLUȚIEI UMANE

În cadrul parteneriatului dintre Casa Corpului Didactic și Regiunea Pastorală din Charleroi (Belgia), în perioada 30.X-2.XI. 2023, s-a desfășurat programul de formare cu tema INITIATION A LA SPYRALE DYNAMIQUE-PERSPECTIVE POLAIRE, susținut de Anne Vanderaa și Etienne Bocquet.

Axa de formare teoretică a condus la familiarizarea cu grila de identificare a alegerilor pe care le facem, a convingerilor și valorilor pe care le avem atunci când acționăm în situații pedagogice și educaționale în general. Axa de formare practică creat cadrul propice de exersare a unui instrument care conduce la dezvoltarea flexibilității cognitive în înțelegerea celorlalți și a capacității de a gestiona mai bine conflictele și tensiunea relațională, la nivel individual și de grup.

O experiență profesională și umană trăită cu maximă implicare și interes de cei 23 de participanți.

Belgia 8
Belgia 8
« 1 de 7 »

Aniversare

30 de ani de parteneriat între Regiunea Pastorală Charleroi, Belgia și Casa Corpului Didactic Constanța, 30 de ani în care colegii noștri au trăit experiențe de dezvoltare profesională și personală în care s-au implicat cu maxim interes și pentru care, la final, au avut doar cuvinte de apreciere: informații valoroase, atmosferă de lucru constructivă, un timp petrecut cu folos.
A fost un plus pentru instituția noastră și bucuria câștigului unei frumoase relații amicale.
Mulțumim François Saucin, a fost o bucurie să marcăm împreună acest moment într-o reuniune plină de căldură și de amintiri prețioase.

Descoperim matematica în simbolistica portului popular din România

 

Miercuri, 27 noiembrie 2019, la Căminul cultural din Ion Corvin, a avut loc activitatea ”Mândră ie, port străbun”, din cadrul Proiectului județean ”Pe urmele costumului tradițional din România”.

La inițiativa Casei Corpului Didactic din Constanța, prin intermediul profesorului metodist Narciz Amza și profesorului documentarist Flavia Alexandra Petrov, comunitatea școlară din Ion Corvin a prezentat invitațiilor, istoricul portului tradițional românesc și simbolurile sale într-o manieră inedită, abordându-le din punct de vedere matematic. Sub coordonarea doamnei Ionela Rotariu, profesor de matematică, și cu sprijinul doamnei Ioana Isabela Iscruleasa, directorul unității școlare, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Ion Corvin au reușit să ofere culoare și semnificație unui subiect complex și drag totodată: portul popular din România.

Acțiunea a deschis seria activităților culturale din cadrul Proiectului ”Pe urmele costumului tradițional din România”, promovat de C.C.D. Constanța, în parteneriat cu o serie de unități școlare din mediul rural constănțean.

Conferința Regională de Educație Socială

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, chiar de “Ziua Internațională a Toleranței”, a avut loc Conferința Regională de Educație Socială la Casa Corpului Didactic Constanța. Evenimentul a fost organizat ca urmare a parteneriatului dintre Casa Corpului Didactic Constanța și Institutul Intercultural Timișoara, în cadrul Proiectului “Combaterea intoleranței prin educație interculturală în școli”, finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României. Au fost prezenți oameni minunați din comunitățile dobrogene: d-na Raisa Abaianitz, d-na Alis Simion, d-na Narciz Amza, dl. Costache Ciprian, d-na Ipo Ildiko. Invitații au fost “cărți deschise”, într-o “Bibliotecă vie” pentru profesorii prezenți, care predau Educație socială la gimnaziu și care au misiunea de a transmite elevilor valori și modele de comportament într-o societate interculturală. Doamna director a CCD Constanța, Sorina Plopeanu, a vorbit despre importanța formării cadrelor didactice și faptul că, încă din 2011, la Constanța se desfășoară cursul “Democrație participativă: Proiectul Cetățeanul”, susținut de Lavinia Popescu și Anamaria Burada, în calitate de formatori. Din partea ISJ Constanța, a participat activ la conferința domnul inspector pentru disciplinele socio-umane, Daniel Vicențiu Geoglovan. Invitați și gazde, au dezbătut cu pasiune teme precum competențele pentru o cultură democratică, învățarea bazată pe proiect, societate interculturală, spirit civic și toleranță

1 (3)
1 (3)
« 1 de 3 »

Prezentare de carte la Casa Corpului Didactic Constanța

 

La sfârșitul lunii septembrie, la Casa Corpului Didactic Constanța, a avut loc prima întâlnire a bibliotecarilor și documentariștilor constănțeni din învățământul preuniversitar. Cu această ocazie, a fost prezentat volumul ”Abecedar de Tipar”, instrument inedit de lucru pentru elevii ce prezintă dificultăți de învățare, din învățământul special și cel de masă.

Autoarea, doamna Mihaela Boantă, și echipa de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” care a făcut posibilă apariția acestei lucrări, au popularizat, astfel, în rândul bibliotecarilor constănțeni,”Abecedarul de tipar”, amintind și faptul că acesta a câștigat selecția națională de bune practici în educație ”Creatori de educație”, ediția 2019.

În acest sens, doamna Laura Gunesch, reprezentant al proiectului ”Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED”, alături de doamna Sorina Plopeanu, director C.C.D. și doamna Flavia Alexandra Petrov, profesor documentarist C.C.D., au ținut să sublinieze importanța volumului ce pune la dispoziţie celor interesaţi cunoştinţe legate de tot ceea ce înseamnă formarea deprinderilor lexice, exprimării orale și înțelegerii textelor la clasa de elevi.

In libro veritas!

 

 

Bibliotecarii și documentariștii constănțeni,

față în față cu nonformalul

 

 

Vineri, 07 decembrie a.c., a avut loc ultima întâlnire din acest an a tuturor bibliotecarilor și documentariștilor din județ, desfășurată la Casa Corpului Didactic Constanța.

Tema activității a permis o abordare dinamică și inedită, participanții punând în practică secvențe de nonformal, gândite pentru spațiul lecturii – biblioteca școlară. Bibliotecarii au învățat tehnici noi de atragere a elevilor în spațiul cărții, de cunoaștere și de comunicare, toate bazate pe educația nonformală, complementară pentru școala tradițională românească.

Întâlnirea a fost organizată de către C.C.D. Constanța, prin documentarist Petrov Flavia Alexandra, în colaborare cu doamna Crețu Stela Angelica, bibliotecar în cadrul Liceului Teoretic ”Traian”.

 

In libro veritas!

« 1 de 5 »

Atelierul de lucru ”Documentele bibliotecarului”

 

Vineri, 26 octombrie 2018, a avut loc prima întâlnire din anul școlar 2018-2019 a bibliotecarilor și documentariștilor constănțeni. Activitatea s-a desfășurat sub forma unui atelier de lucru în cadrul căruia participanții și-au însușit noi modalități de organizare a mapei bibliotecarului școlar, mapă necesară într-o bibliotecă școlară.

Întâlnirea a fost organizată de către Casa Corpului Didactic Constanța, prin documentarist Petrov Flavia Alexandra, în colaborare cu doamna Crăciun Anamaria Daniela, bibliotecar în cadrul Colegiului Național Pedagogic ”Constantin Brătescu”.

In libro veritas!

1
1
« 1 de 4 »

A doua șansă

-seminar-

Vineri, 19 octombrie 2018 –  Seminarul cu tema “A DOUA SANSA – norme de aplicare și activitatea cu grupa de cursanți”, moderat de formator Sorina Eftimi, a oferit ocazia, cadrelor didactice prezente, sa pună în discuție problemele specifice activităților din cadrul Programului.

ENNEAGRAMME-APPROFONDISSMENT

3-6 iulie 2018

Cursul ENNEAGRAMME-APPROFONDISSMENT, formatori Anne Vanderaa si Etienne Bocquet (Belgia) si grupul care a avut o intense activitate in sensul dezvoltarii personale, pentru imbogatirea posibilitatilor de interventie pedagogica in climatul clasei.

 

Dăm voce Centenarului: activitatea Istoria Coroanei României

 

Joi, 10 mai 2018, la inițiativa Casei Corpului Didactic Constanța, Liceul „Regele Carol I” din Ostrov a găzduit activitatea cu tema „Istoria Coroanei României”. Evenimentul a celebrat Ziua Regalității, marcând 152 de ani de la venirea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România și, totodată, aniversarea instituției de învățământ mai sus amintită.

Gazdele evenimentului, doamna Monica Claudia Duda, director al Liceului „Regele Carol I” Ostrov și doamna Florica Constantin, director adjunct al instituției, au amintit despre importanța covârșitoare pe care familia regală a avut-o în procesul de modernizare a țării noastre și despre interesul ridicat al elevilor în pregătirea momentelor activității. Aceștia din urmă au prezentat eseuri, imagini, desene și episoade din istoria Casei Regale, sub coordonarea doamnei Mioara Ivanov, profesor de istorie al liceului din Ostrov.

Din partea Casei Corpului Didactic Constanța au luat cuvântul doamna Sorina Plopeanu, directorul instituției și doamna Flavia Alexandra Petrov, profesor documentarist.

Întâlnirea a fost moderată de către doamna Narciz Amza, profesor metodist și face parte din seria activităților Proiectului „Vocile Centenarului”, dedicat împlinirii celor o sută de ani de la realizarea Marii Uniri, proiect demarat de C.C.D. Constanța.

CAROL 5
CAROL 5
« 1 de 5 »

Adaptarea activității de secretariat la cerințele legislative actuale

 

Marți, 08 mai a.c., a avut loc activitatea metodică dedicată secretarelor din învățământul preuniversitar județean, găzduită de Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații din Constanța.

Întâlnirea s-a desfășurat sub egida Casei Corpului Didactic Constanța și a avut ca temă principală “Adaptarea activității de secretariat la cerințele legislative actuale”, reprezentând o oportunitate pentru toți participanții. Printre lectorii întâlnirii s-au numărat doamna Șandru Andra, director al Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații, doamna Culică Codruța-Dana, secretar al Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații și doamna Ștefănică Violeta, secretar al C.C.D. Activitatea a fost coordonată de către doamna Narciz Amza, profesor metodist al C.C.D. Constanța.

1 (2)
1 (2)
« 2 de 5 »

De la spontan la creativ în ora de educație plastică

Azi, 02.04.2018, la sediul Casei Corpului Didactic Constanța – activitate intensă în atelierul de lucru cu tema “De la spontan la creativ în ora de educațăie plastică”, susținut de formator prof. Violeta Oprișan.

Biblioteca: Atelier de lucru 

o nouă întâlnire a bibliotecarilor școlari din Constanța

 

Vineri, 30 martie, bibliotecarii și documentariștii din învățământul preuniversitar constănțean s-au întâlnit în cadrul unei noi activități metodice. Evenimentul a avut loc la Casa Corpului Didactic din Constanța și a fost coordonat de către doamna Flavia Alexandra Petrov, documentaristul instituției.

S-au discutat probleme legate de promovarea activităților bibliotecarilor școlari dar și o serie de propuneri privind nevoile de formare continuă ale acestora. De asemenea, un punct important al întâlnirii l-a reprezentat ediția a XXVI-a a Colocviilor Didactice, în cadrul cărora se va organiza o secțiune specială pentru bibliotecari și documentariști: Altfel în biblioteca școlară!

In libro veritas!

IMG-20180330-WA0025
IMG-20180330-WA0025
« 1 de 5 »

Rolul și locul secretarei în context socio-economic și educațional actual

În data de 15 februarie a.c., începând cu ora 15.00, s-a desfășurat activitatea metodică dedicată secretarelor din învățământul preuniversitar constănțean, întâlnire organizată de Casa Corpului Didactic Constanța și coordonată de către doamna Narciz Amza, profesor metodist al instituției.

În cadrul acestei activități cu tema “Rolul și locul secretarei în context socio-economic și educațional actual” s-au dezbătut problemele ridicate de schimbările legislative din ultima perioadă, încadrările personalului didactic începând cu data de 01.01.2018, normele de muncă privind personalul didactic auxiliar și nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, S.I.I.I.R., REVISAL și EDUSAL.

Din rândul lectorilor ce au adus în discuție aceste probleme actuale, s-au numărat și reprezentanți ai I.S.J. Constanța: doamnele Roberta Galav, consilier Departament Contabilitate I.S.J., Raluca-Elena Lupu, expert salarizare-normare I.S.J. și Mădălina Rizea, responsabil rețea școlară/ informatizare I.S.J. Constanța.

Următoarea activitate metodică dedicată secretarelor din învățământul preuniversitar constănțean va avea loc la începutul lunii mai iar informațiile referitoare la această viitoare întâlnire vor fi postate pe Forumul I.S.J. Constanța.

IMG-20180215-WA0015 1
IMG-20180215-WA0015 1
« 1 de 4 »

Așteptăm din partea colegelor noastre secretare propuneri de teme de actualitate în vederea susținerii acestora în cadrul întâlnirii

Facilitarea învățării în context nonformal 

Miercuri, 31.01.2018 – după 3 luni de la participarea la cursul “Facilitarea învăţării in context nonformal”, colegele noastre de la Centrul Şcolar pt Educaţie Incluziva “, au avut o întâlnire cu formatoarea, Laura Popa. Din proiectele care la sfârşitul cursului erau doar o intenţie, echipele au desfăşurat cel puţin o activitate: dificultăţi, surprize, satisfacţii, ceva de împărtăşit.

Colegii noștri, scriitori

 

La sfârșitul lunii trecute, bibliotecarii și documentariștii contănțeni s-au întâlnit în cadrul Bibliotecii Școlii nr. 28 Dan Barbilian, cu ocazia activității metodice planificate pentru această perioadă. Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa Casei Corpului Didactic Constanța și a inclus teme precum scrisul, cărțile, autorii, în contextul aniversării celor 139 de ani de când Constanța a revenit României.

Doamna Flavia Alexandra Petrov, documentarist C.C.D. Constanța, a prezentat o monografie a unui sat dobrogean, exemplificând maniera de promovare a cărții în rândul cadrelor didactice și a elevilor din școli. Au urmat o serie de expuneri ale istoriei unor unități de învățământ constănțean pe care bibliotecarii din județ le-au prezentat auditoriului.

In libro veritas!

Violenţa în şcoală – semne şi posibilităţi

de intervenţie

 

Pentru că au exerciţiul întâlnirilor profesionale care să le aducă noutăţi, colegele şi colegii noştri au fost deschişi la invitaţia de a participa la seminarul cu tema „Violenţa în şcoală – semne şi posibilităţi de intervenţie, susţinut de formator Mariana Gherghina, luni, 13.XI.2017, de la ora 14,30, în sala mare de stagii a CCD.

O mare parte a celor care formează echipa din jurul dnei Marinela Mrejeru, inspector școlar pentru activități extrașcolare, se regăsesc în „poza de final de activitate”.

Trăiește ceea ce citești și descoperă Biblioteca Vie!

 

Vineri, 27 octombrie, a avut loc la Casa Corpului Didactic Constanța, activitatea metodică cu tema Managementul activităților din C.D.I., prilej de întâlnire pentru bibliotecarii și documentariștii din învățământul preuniversitar constănțean.

Cei prezenți la activitate s-au bucurat de o infuzie de nonformal în formal, discutând despre conceptul de Bibliotecă Vie și creionând planul unei astfel de activități în școlile din județ.

Activitatea a fost coordonată de către doamna Flavia Alexandra Petrov, documentarist la C.C.D. Constanța, împreună cu echipa instituției.

In libro veritas!

5
5
« 1 de 5 »

Seminar “A Doua Șansă”

Casa Corpului Didactic Constanţa a fost gazda unui  seminar susţinut de Sorina Eftimi, pentru cadrele didactice ce predau la grupe din programul A Doua Șansă.
Întâlnirea ce a avut loc vineri, 27.10.2017, a avut drept  scop realizarea unui cadru favorabil lămuririi unor întrebări şi schimbului de experienţe. Formatoarea a propus o iniţiere în Metodologia Programului A Doua Şansă şi consiliere în metodele de predare-învăţare-evaluare.

Întrebările și experienţa cadrelor didactice prezente au făcut ca  întâlnirea să treacă de nivelul informativ.

“Initiation à l`Ennéagramme Evolutif. Une pratique innovante de soi et de l`autre”

Într-un parteneriat de peste 20 de ani, Regiunea Pastorală Charleroi din Belgia și Casa Corpului Didactic Constanța au organizat în perioada 4-7 iulie, la sediul CCD Constanța, cursul cu tema “Initiation à l`Ennéagramme Evolutif. Une pratique innovante de soi et de l`autre”. La activitate au participat 33 de cadre didactice care s-au bucurat de prezența unor formatori și prieteni ce au creat cadrul propice dezvoltării personale și profesionale.

Foto 1
Foto 1
« 1 de 10 »